Istoricul Bisericii Sfantul Mina Vergu din Bucuresti

• Intr-o zona centrala a orasului Bucuresti, pe strada C. F. Robescu Nr. 18m care leaga B-dul Hristo Botev (fost B-dul Domnitei), cu B-dul C. Coposu (in trecut Calea Calarasilor), si cu strada Radu Calomfirescu (fost caminar al lui Mihai Viteazu), se afla biserica „Sfantul Mina – Vergu”.

• Cercetand trecutul acestei biserici, aflam urmatoarele: „In zilele prea luminatului Domn Nicolae Alexandru Voievod, a fost zidita – aceasta Sfanta Biserica – din temelie la anul 1725, Septembrie 4, cu toata cheltuiala Prea Sfintitului Mitropolit Chir Daniil, ajutand si jupaneasa Ancuta, fiica popii Vladului, care s-au si ingropat aici, ca sa fie Sfintiei sale vesnica pomenire.[1]

• Istoricul I. Ionescu – Gion, spune ca a fost zidita de catre boierul Vergu si Ancuta Doamna. Acest Vergu era un boier, pe care Constantin Brancoveanu il intrebuinta in cele mai grele afaceri diplomatice la Constantinopol si care poate a contribuit sa se ridice aceasta biserica unde se gaseste astazi, fiind si el locuitor in aceasta parte a Bucurestiului.

• Despre Domnita Ancuta, crede ca poate „va fi fost fata lui Constantin Voda – Brancoveanu, maritata dupa Ianache Vacarescu”. Vacarestii, au locuit in secolul trecut prin vecinatatea bisericii.

• Despre Mitropolitul Daniil, crede ca mai mult a reparat-o, decat a zidit-o asa cum a facut si cu biserica „Sfintii” [2]. Biserica a suferit mai multe avarii (la cutremurele din 1838, 1847, 1853, etc.).

• Prima reparatie, a avut-o in anul 1874, intrucat arsese la focul cel mare din 1847, - care a mistuit o parte a Bucurestilor – iar a doua reparatie a fost facuta la anul 1900, cu cheltuiala fostului primar al Capitalei; Constantin F. Robescu, al carui nume ii poarta astazi strada, pe care este cladita biserica.

• Preotul Marin Dumitrescu, spunea ca biserica a fost mai mica, dar a fost refacuta dupa cum se vede, prin harnicia raposatului Preot Grigore Popescu, care i-a pus si o frumoasa piatra in frontispiciu; moartea l-a rapit si piatra a ramas nescrisa[3].

• De la 1900 – intemperiile vremii si cutremurul de la 10 Noiembrie 1940, au subrezit biserica, incat s-a simtit nevoia unei radicale restaurari. Intre anii 1943 – 1946, s-a sapat in jurul bisericii, lasandu-se astfel libera temelia. Tot atunci s-a facut canalizarea, iar deasupra s-a executat un trotuar.

• [1] N. Iorga “Inscriptii din Bisericile Romaniei. Fascicola II p. 326.

• [2] I. Ionescu – Gion, Istoria Bucurestilor, 1899, p. 244.

• [3] Preotul Marin Dumitrescu. Istoricul a 40 de Bisericii din Romania, 1907, p. 92.